Proiectul Adelson-Netanyahu-Bannon pentru palestinieni: Cisiordania – la Iordania, Gaza – la Egipt, să se descurce sau să se scufunde

Proiectul Adelson-Netanyahu-Bannon pentru palestinieni: Cisiordania - la Iordania, Gaza - la Egipt, să se descurce sau să se scufunde
Publicat: 09/01/2018, 22:12

Unul dintre cele mai citate și mai plauzibile episoade e dialogul dintre Steve Bannon (fostul fost consilier prezidențial pentru Strategii Politice) și Roger Ailes (șef al Fox News până în 2016, când s-a alăturat campaniei lui Trump, decedat în mai anul trecut), în cadrul unei întâniri la care au participat autorul cărții, controversatul Paul Manafort (manager de campanie al lui Trump timp de aproape trei luni, aflat sub investigații in diverse dosare, printre care și cel privind campania electorală a actualului președinte) și alte două persoane:

„Steve Bannon, ajuns brusc printre cei mai puternici oameni din lume, a alergat până târziu. Era seara zilei de 3 ianuarie 2017 – ceva mai mult de două săptămâni până la inaugurare – și Bannon promisese să vină în Greenwich Village, la o mică cină aranjată de prieteni, să-l vadă pe Roger Ailes. Zăpada era amenințătoare și, un timp, cina a fost pusă sub semnul întrebării. Însă, la cei 76 de ani, Ailes – care a fost la fel de stupefiat ca toți ceilalți de victoria vechiului său prieten Donald Trump – a înțeles că îi predase torța dreptei lui Bannon. Fox News-ul lui Ailes, cu cele 1.5 miliarde în profituri anuale, dominase politicile republicane de două decenii. De-acum, Breitbart News-ul lui Bannon, cu cele doar 1,5 milioane de dolari profituri anuale, va pretinde acest rol. Vreme de 30 de ani, Ailes – până de curând persoana cea mai puternică între conservatori – l-a tratat cu indulgență și l-a tolerat pe Trump, dar în cele din urmă Bannon și Breitbart l-au ales.
La 9.30, după ce s-a eliberat din Trump Tower, Bannon a ajuns în cele din urmă la cină, cu trei ore întârziere. Purtând un sacou neglijent, obișnuitele două tricouri și ținută militară de camuflaj, nebărbieritul, supraponderalul bărbat de 63 de ani a purces urgent la a-și descărca informațiile despre lumea pe care era pe cale să o ia în stăpânire.
, a spus despre armată și afaceri, un Cabinet model anii ’50. .
, a zis Bannon, . Apoi a petrecut câteva minute, încercând să-l convingă pe Ailes să-l ajute să-i dea la gioale lui Murdoch.
Bannon a trecut de la James Câinele Turbat Mattis – generalul în rezervă de patru stele pe care Trump îl nominalizase ca secretar al Apărării – la iminenta numire a lui Michael Flynn în funcția de consilier pe probleme de securitate națională. (…). Bannon a spus că a încercat să-l împingă în față pe John Bolton, faimosul diplomat dur, pentru jobul de consilier pe probleme de securitate națională. Bolton era și preferatul lui Ailes.
, a zis Ailes. (…).
Bannon era neobișnuit de pregătit să îl adopte pe Trump, sugerând în același timp că nu-l ia pe de-a-ntregul în serios. Mase mari de oameni, credea el, au fost dintr-o dată receptive la un mesaj nou – lumea are nevoie de frontier – iar Trump a devenit platforma acestui mesaj.
a întrebat Ailes brusc, uitându-se țintă la Bannon. .
Bannon a băut o gură de apă. , a răspuns după o lungă ezitare. .
Pivotând de la persoana lui Trump, Bannon s-a aruncat pe agenda lui Trump. – Adelson, miliardarul cazinourilor și apărătorul extremei stângi israeliene – .
a întrebat Ailes, subînțelesul fiind că Bannon era cu mulți pași înaintea binefăcătorului său.
.
, a spus un Ailes amuzat”.

Ultima replică e o aluzie la legendara lipsă de concentrare a președintelui Trump, despre care cartea lui Wolff amintește în multe rânduri.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Cum a ajuns „Regele Cripto” al Canadei, care trăia în vile de lux și conducea...
Casa Regală a Marii Britanii ascunde un secret total neașteptat de peste 90 de ani
FOTO. Apariția incendiară a cele mai sexy jucătoare de volei din lume
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Bizara poveste a lui Kaitlin. Logodnicul ei a făcut infarct în ziua nunții, iar apoi...
Șoc în România! O mireasă s-a îndrăgostit de artistul care i-a cântat la nuntă și...
Care este cea mai sănătoasă carne din lume, potrivit experților în nutriție. Surpriza de pe...
O turistă din Marea Britanie, şocată de cât costă o cafea în Cluj-Napoca. "Doamne, e...
O cunoscută influenceriță și-a pus sora geamănă să o înlocuiască la serviciu pentru a putea...
Care este starea de sănătate a premierului Slovaciei după ce a suferit o nouă intervenție...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Rusia a câştigat mai mult teritoriu în 2024 decât a pierdut în timpul contraofensivei ucrainene....
A fost GĂSIT un alt PĂMÂNT? Cât de aproape se ASCUNDE PLANETA?
Lege nouă pentru cei care stau la bloc. Va fi interzis pentru administratorii de bloc...
Interdicții pentru șoferi. Încălcarea legii se sancționează cu închisoare
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții....
Ce poți face dacă ai o soră geamănă? O trimiți la muncă în locul tău!...
Patrick crede că Roberta nu îl place pe Sebastian! Ce spune concurenta despre această situație:...
Cine este celebrul artist care s-a iubit cu femeia căreia i-a cântat la nuntă?! Cântăreţul...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
De ce vrea cea mai bogată femeie din Australia ca portretul ei să fie eliminat...
×